Sunt cam antisocială și nu înțeleg de ce. Mereu m-am considerat o persoană sociabilă însă, acum, ceva mă oprește. E o barieră de care mă lovesc când vreau să mă apropii de cineva. Și vreau, credeți-mă chiar vreau. Pe mine lipsa interacțiunii umane mă torturează. Nu știu ce naiba mi-au făcut ăia (n.r. colegii de la job-ul trecut) dar mă simt de parcă fac parte dintr-o sectă fără să îmi doresc asta. Mi-este imposibil să merg la cineva să îl invit în pauză. Dacă rușinea ar fi un om acesta ar fi un chinez pitic și obez care stă în spatele meu și mă ține de haine împiedicându-mă să mă duc la ceilalți. Nu știu de ce chinez, așa mi-a venit. Îmi iau pachețelul, frumos, și mă îndrept către bucătărie pregătită să-mi savurez prânzul încă odată singură. Fiind deja pregătită din tentativele trecute, de data asta mi-am luat căștile și telefonul pregătită să privesc ceva în timp ce mănânc. În bucătărie aproape full. Stau în ușă și caut cu privirea un loc liber unde mă pot așeza și eu...
Mamăăăă!! Ce m-am plictisit în perioada de formare. Nu am mai scris la jurnal că nu am avut ce. Am terminat shadowing-ul și azi e prima zi în care încep să lucrez singură și fără asistență. M-am pus în fața calculatorului plină de energie, motivație și dorință de muncă. Probabil am băut din apa pisicii, că nu prea am eu chef de muncă de obicei. Dar zic să profit. Mă lovesc de prima problemă și nici nu am început munca: nu știu cum să deschid aplicațiile în care trebuie să lucrez. Nici nu-mi vine să cred că nu s-a gândit nimeni să-mi explice și mie cum se deschid și de unde. Și mai mult de atât nu-mi vine să cred că nu mi-a trecut prin cap să întreb asta. În apărarea mea pot spune că am fost prea concentrată la informațiile noi încât am omis complet aceste detalii. Înainte de a întreba în stânga sau în dreapta zic : hai să caut prin mailuri că poate am primit ceva și am uitat. Găsesc un link și intru pe el. După ce mă conectez, mândră de mine că am reușit fă...